De ce nu te poți mișca atunci când ești speriat de moarte
Majoritatea oamenilor reacționează într-un fel anume la un stimul care provoacă teamă. Cei mai mulți rămân stană de piatră sau, altfel spus, paralizează de frică atunci când sunt puși în fața unor situații și lucruri de care le este frică. Este perfect normal, asta pentru că este o reacție primitivă.
În cazul în care îngheți de frică, să știi că nu este o decizie conștientă. Creierul nostru primitiv ne preia și ne imobilizează. De asemenea, s-a speculat că blocarea ar putea avea beneficii psihologice. Mulți oameni care „îngheață” raportează puțin sau deloc amintirea traumei. Ia în considerare modul în care aceasta îți poate păstra sănătatea sau te poate proteja de răul psihologic. Dacă, de exemplu, ai fost complet suprasolicitat, cum ar fi într-un scenariu de viol sau atac, înghețarea ar putea să închidă sistemele atenționale, astfel încât să nu procesezi ceea ce se întâmplă cu tine.
Odată ce creierul a perceput un pericol sau o amenințare, încărcăturile de adrenalină curg prin venele noastre. Astfel, ritmul cardiac crește, se pompează sânge în mușchi și atenția se concentrează asupra unui focar: lupta sau îndepăratrea amenințării. Suntem atât de singularizați în a alege o direcție în acel moment, încât nu putem procesa și prin urmare nu ni le putem aminti. Oamenii care sunt mai „motivați de abordare”, cum ar fi extrovertiții și cei care-și asumă deseori riscuri, tind să perceapă recompensa în situații și vor acționa mai degrabă și nu vor fugi.
Amalgamul de emoții pe care îl simți când apare un eveniment neașteptat și trebuie să-l oprești, pentru a decide dacă trebuie să lupți sau să fugi, este lucrul de care trebui să-ți aduci aminte, indiferent de situații. Un răspuns cu adevărat copleșitor și paralizant este considerat că apare când nicio luptă sau o fugă de la fața locului nu se iau în calcul în situația ta. Asta este, ai fost atât de suprasolicitat, copleșit sau prins, nu există nicio opțiune de a fugi sau de a lupta.
Cu toate acestea, nu toate situațiile de care te temi te transformă în stană de piatră. Atunci când îți este frică, dar rămâi conștient, expresia facială pe care ți-o conferă evenimentul surpriză, servește unui scop funcțional: ochii se lărgesc pentru a-ți îmbunătăți viziunea periferică și pentru a procesa mai bine împrejurimile, iar gura se deschide pentru a țipa și a striga după ajutor.